Civil Society and Multilateral Dynamics (Societatea civilă și Dinamicile Multilaterale), o inițiativă internațională coordonată de rețeaua Erasmus Expertise, propune o schimbare de perspectivă asupra rolului societății civile în lumea contemporană. În loc să privească organizațiile neguvernamentale, rețelele civice, asociațiile locale sau grupurile informale doar ca actori de sprijin pentru instituții, inițiativa pornește de la ideea că aceste structuri produc, în activitatea lor de zi cu zi, competențe, cunoștințe și forme de expertiză care merită identificate, documentate, recunoscute și conectate la politicile publice și la mecanismele de cooperare internațională.
Inițiativa Civil Society and Multilateral Dynamics, cunoscută prin abrevierea CSMD, este dezvoltată în dialog cu dinamici multilaterale actuale și în legătură cu reflecțiile deschise la nivel internațional privind viitorul cooperării, relația dintre instituții și societate și modul în care resursele locale pot fi integrate în răspunsurile globale la crize. Demersul este susținut de Erasmus Expertise, o rețea internațională preocupată de valorificarea cunoștințelor și competențelor dobândite în spații de învățare non-formală și informală.
Competențele invizibile ale societății civile
Ideea centrală a inițiativei este simplă, dar importantă: peste tot în lume, milioane de oameni acționează în organizații neguvernamentale, asociații, grupuri de voluntari, rețele profesionale, inițiative cetățenești sau structuri comunitare. Prin activitatea lor, ei învață să analizeze situații complexe, să medieze conflicte, să negocieze cu autorități, să mobilizeze resurse, să comunice cu grupuri vulnerabile, să gestioneze proiecte, să coopereze intercultural, să producă informație utilă și să răspundă rapid acolo unde instituțiile sunt lente, insuficient pregătite sau copleșite. Aceste competențe există și sunt folosite zilnic, dar rămân adesea invizibile, pentru că nu sunt documentate, nu sunt certificate și nu ajung în spațiile în care se construiesc politicile publice.
Jacqueline Bergeron, președinta rețelei Erasmus Expertise și cercetătoare în științele educației, descrie această problemă ca pe o ruptură între expertiza instituțională și expertiza construită în teren. În analiza sa, publicată pe site-ul inițiativei, societatea civilă este chemată frecvent să aplice programe, să intervină în comunități, să susțină educația, sănătatea, pacea, mediul sau coeziunea socială, dar este mult mai rar recunoscută ca actor capabil să contribuie la definirea politicilor publice. Cu alte cuvinte, organizațiile de teren sunt acceptate ca executanți, dar nu întotdeauna ca producători de cunoaștere.
Această observație este importantă mai ales în contexte afectate de instabilitate, război, sărăcie, crize umanitare sau slăbiciuni instituționale. În asemenea situații, actorii locali dezvoltă rapid forme de adaptare, organizare și mediere. Ei cunosc direct comunitățile, tensiunile sociale, nevoile reale ale beneficiarilor și limitele intervenției instituționale. În multe cazuri, tocmai aceste organizații sunt primele care observă problemele și primele care încearcă să le rezolve. Totuși, experiența lor rămâne adesea la marginea mecanismelor oficiale de decizie.
Jacqueline Bergeron arată că această distanță produce efecte politice și sociale serioase. Atunci când cunoașterea dobândită în teren nu ajunge în spațiile instituționale, politicile publice riscă să se îndepărteze de realitățile pe care își propun să le transforme. Participarea societății civile poate deveni atunci mai degrabă simbolică decât reală: ONG-urile sunt consultate, acreditate sau invitate în diferite formate, dar influența lor asupra deciziilor rămâne limitată. Din această perspectivă, recunoașterea competențelor societății civile nu este doar o chestiune tehnică, ci o problemă democratică: cine este considerat legitim să vorbească, să propună soluții și să participe la viața publică?
De la experiența de teren la recunoaștere publică
CSMD încearcă să răspundă tocmai acestei întrebări. Inițiativa propune un proces în patru etape: identificarea actorilor și a inițiativelor de teren; documentarea competențelor dezvoltate în acțiune; recunoașterea lor prin instrumente precum micro-certificările și Open Badges; conectarea acestor competențe la instituții, programe publice și mecanisme de cooperare internațională. Este un demers care încearcă să transforme experiențele locale în cunoaștere vizibilă, transferabilă și utilă pentru alte contexte.
Micro-certificările ocupă un loc important în această arhitectură. Ele nu sunt diplome clasice și nu înlocuiesc formarea formală. Rolul lor este să ateste competențe specifice dobândite în contexte formale, non-formale sau informale, pe baza unor criterii clare și a unor dovezi documentate. Pentru actorii societății civile, un asemenea instrument poate deveni o formă de recunoaștere a experienței acumulate în teren: coordonarea unei rețele de voluntari, gestionarea unei urgențe umanitare, organizarea unui proiect educațional, medierea între comunități și autorități, combaterea dezinformării sau sprijinirea grupurilor vulnerabile.
A fi recunoscut înseamnă a putea intra în dialog cu instituțiile, a fi tratat ca interlocutor legitim, a contribui la elaborarea politicilor și a transforma experiența locală în resursă pentru cooperarea internațională. De aceea, CSMD nu se limitează la o prezentare a societății civile, ci propune o metodă de lucru: observare, cartografiere, analiză, certificare și conectare.
România și Ucraina, un teren-pilot al solidarității civice
Dimensiunea România–Ucraina oferă inițiativei o relevanță specială. În textul său de analiză, politologul, jurnalistul și lect. univ. dr. Marin Gherman arată că România și Ucraina reprezintă două contexte instituționale diferite, dar profund interdependente după declanșarea invaziei la scară largă a Ucrainei de către Federația Rusă, în februarie 2022. România este stat membru al UE și NATO, cu un cadru instituțional stabil și cu norme europene în domeniul funcționării organizațiilor neguvernamentale. Ucraina este un stat aflat în război, în care societatea civilă acționează sub presiunea urgenței militare, a deplasărilor masive de populație, a problemelor de finanțare, a epuizării organizaționale și a nevoii permanente de a susține efortul defensiv al țării.
Cu toate acestea, cele două societăți civile se întâlnesc într-o problemă comună: cum pot fi identificate, cartografiate și recunoscute competențele reale dezvoltate de organizații în situații de criză? În România, această întrebare a devenit vizibilă imediat după 2022, când organizațiile civice, rețelele de voluntari, asociațiile locale și grupurile informale s-au mobilizat rapid pentru sprijinirea refugiaților ucraineni. În primele săptămâni ale războiului, când mecanismele instituționale se aflau încă în faza de adaptare, actorii civici au organizat primirea, cazarea, transportul, alimentația, orientarea administrativă și asistența de primă necesitate.
Această mobilizare a arătat că societatea civilă din România nu este doar un sector complementar al statului, ci un spațiu în care se formează competențe operaționale, logistice, sociale și interculturale. Organizațiile de teren au redus timpul de răspuns, au simplificat accesul la ajutor, au conectat refugiații cu resurse locale și au funcționat ca interfață între nevoile imediate ale oamenilor și capacitatea instituțională de intervenție. Ulterior, statul și-a consolidat răspunsul, dar acest lucru nu diminuează rolul inițial al actorilor civici. Dimpotrivă, îl face și mai important pentru analiză: ce competențe au fost activate, cum au fost ele construite și cum pot fi ele recunoscute?
În Ucraina, societatea civilă acționează într-un context și mai complicat. Organizațiile civice, fundațiile, rețelele de voluntari și inițiativele locale sunt afectate de lipsa resurselor, de presiunea războiului, de riscurile de securitate și de oboseala acumulată. În același timp, ele au devenit actori indispensabili ai rezistenței sociale. Voluntarii colectează fonduri, procură haine, alimente, generatoare, medicamente, echipamente pentru spitale, resurse pentru persoanele strămutate intern și sprijin pentru militarii ucraineni care apără țara. În multe regiuni, societatea civilă a ajutat orașe rămase fără electricitate, a sprijinit spitale afectate de întreruperile de curent și a intervenit acolo unde nevoile depășeau capacitatea imediată a statului.
Dar rolul societății civile ucrainene nu se reduce la ajutor umanitar. Organizațiile activează în educație, alfabetizare media, combaterea dezinformării, sănătate, sprijin psihologic, documentarea nevoilor locale, colaborarea cu administrațiile publice și susținerea comunităților strămutate. Într-un război în care propaganda și dezinformarea sunt folosite ca arme politice, capacitatea de a explica, verifica și demonta narațiuni false devine o competență civică strategică. În domeniul sănătății, ONG-urile lucrează adesea împreună cu spitalele, autoritățile locale și partenerii internaționali, completând zone în care instituțiile publice nu pot răspunde singure.
Din această perspectivă, România și Ucraina pot deveni un teren-pilot foarte relevant pentru CSMD. Proximitatea geografică a războiului a creat o zonă de insecuritate regională care afectează direct România, instituțiile sale, comunitățile de frontieră și organizațiile sale civice. În același timp, organizațiile ucrainene aduc o experiență directă a intervenției în condiții de război, iar cele românești pot funcționa ca interfață europeană, conectând inițiative locale la resurse, rețele și instituții din spațiul UE.
În același timp, inițiativa nu se limitează la spațiul româno-ucrainean: vor fi analizate și experiențele unor state precum Republica Democrată Congo, cu formele specifice de organizare civică ale unui context african marcat de provocări sociale, dar și Franța, unde tradiția asociativă și democratică oferă un cadru important de comparație; pe măsură ce demersul se va dezvolta, CSMD își propune să fie extinsă și către alte state, alte regiuni și alți actori ai societății civile.
O platformă comună pentru cunoaștere, cooperare și politici publice
Aici se vede valoarea unei platforme comune. Multe inițiative civice rămân fragmentate, slab documentate și insuficient conectate între ele. O organizație mică poate avea o soluție eficientă pentru sprijinirea refugiaților, alta poate avea experiență în alfabetizare media, alta poate cunoaște mecanisme de cooperare cu autoritățile locale sau cu spitalele, dar aceste experiențe rămân adesea izolate. CSMD propune tocmai depășirea acestei fragmentări: centralizarea inteligentă a informațiilor, identificarea competențelor, documentarea practicilor și conectarea actorilor care pot învăța unii de la alții.
În acest sens, cartografierea nu înseamnă doar realizarea unei baze de date. Ea presupune o analiză a felului în care apar inițiativele, a modului în care se organizează actorii, a competențelor pe care le mobilizează și a condițiilor în care aceste competențe pot fi transferate către alte contexte. O practică locală dintr-o comunitate ucraineană afectată de război poate deveni utilă pentru alte societăți confruntate cu strămutări, crize energetice, presiune informațională sau urgențe umanitare. La fel, experiența organizațiilor românești în lucrul cu refugiații poate fi transformată într-un model de cooperare transfrontalieră și europeană.
Inițiativa are și o dimensiune mai largă, legată de multilateralism. CSMD propune o relație mai atentă între dinamica locală și cadrele internaționale de cooperare. În loc ca politicile internaționale să fie gândite aproape exclusiv de sus în jos, inițiativa pledează pentru integrarea experiențelor din teren în procesele de analiză, negociere și decizie. În lumea de astăzi, marcată de războaie, migrație, crize de sănătate, schimbări climatice, insecuritate alimentară și polarizare informațională, instituțiile nu pot răspunde eficient fără să înțeleagă mai bine competențele celor care acționează direct în comunități.
Această abordare nu idealizează societatea civilă. Organizațiile de teren se confruntă cu limite reale: resurse insuficiente, oboseală, lipsă de personal, dependență de finanțări, fragmentare, dificultăți de coordonare și uneori lipsă de vizibilitate. Tocmai de aceea, recunoașterea competențelor trebuie să fie însoțită de documentare, criterii, analiză și verificare. Nu orice inițiativă devine automat un model de bună practică. Dar acolo unde există rezultate, experiență și capacitate de adaptare, acestea trebuie făcute vizibile și puse în circulație.
Jacqueline Bergeron formulează această miză într-o cheie democratică: societățile au nevoie să recunoască actorii de teren care contribuie la viața colectivă, produc cunoaștere utilă și participă concret la stabilitatea socială. Marin Gherman aduce această reflecție în spațiul româno-ucrainean, arătând că războiul a făcut vizibile competențe civice care existau deja, dar care nu erau suficient analizate. Împreună, cele două perspective arată că societatea civilă nu este doar un beneficiar al politicilor publice și nici doar un instrument de implementare. Ea este un spațiu de învățare, adaptare, solidaritate și producere de cunoaștere.
Pentru publicul din România, Ucraina și Republica Moldova, această inițiativă poate avea o semnificație concretă. În regiunea noastră, societatea civilă a fost adesea nevoită să intervină în situații în care instituțiile erau lente, politizate, suprasolicitate sau lipsite de resurse. Războiul din Ucraina a accentuat această realitate. De la sprijinirea refugiaților la combaterea dezinformării, de la proiecte educaționale la ajutor medical, de la mobilizare comunitară la cooperare transfrontalieră, actorii civici au construit competențe care merită analizate și recunoscute.
Într-o perioadă în care crizele se suprapun, iar încrederea în instituții este adesea pusă la încercare, recunoașterea competențelor societății civile devine o temă de interes public. Nu este vorba doar despre ONG-uri, certificate sau platforme digitale. Este vorba despre capacitatea societăților de a învăța din propriile experiențe, de a valorifica inteligența practică a comunităților și de a construi politici mai apropiate de realitățile sociale. În acest sens, inițiativa Civil Society and Multilateral Dynamics deschide un câmp de reflecție și acțiune care poate deveni relevant nu doar pentru România și Ucraina, ci și pentru alte regiuni afectate de război, crize umanitare sau transformări sociale profunde.
Site-ul CSMD – https://fieldpolicy.org/