„Multiculturalitate şi toleranţă în Bucovina”
Institutul de Studii Politice și Capital Social a realizat în perioada iulie-septembrie 2021 proiectul „Multiculturalitate şi toleranţă în Bucovina”
Institutul de Studii Politice și Capital Social a realizat în perioada iulie-septembrie 2021 proiectul „Multiculturalitate şi toleranţă în Bucovina”
„Știrile Caucazului” ale Centrului Georgian de Analiză Strategică au preluat discursul IPSSC de la masa rotundă internațională „Hannibal intra muros. Soluții și strategii de consolidare a rezilienței la Marea Neagră” …
Care sunt armele informaționale folosite de Moscova în războiul hibrid cu Kievul, dar și cum sunt folosite aceste arme împotriva României.
existență. Din păcate, entuziasmul politic din anii 2008-2009 nu mai poate fi întâlnit în momentul față, fiind erodat de efectele crizei economice, de problemele cu care se confruntă UE, de evoluțiile politice triste din statele-partenere din est, de pandemia COVID-19
Transnistria este văzută cu mari suspiciuni de către liderii de la Kiev atât în timpul lui Petro Poroșenko, cât și acum. Mai mult, când vine vorba despre Republica Moldova, atât analiștii, cât și oamenii politici amintesc de Transnistria.
Ucraina pedepsește populația Crimeii pentru că aceasta a ales să se alipească la Rusia, blocând unilateral Canalul Crimeii de Nord care aproviziona cu apă peninsula – scrie presa rusă, criticând …
La 12 februarie a.c. a avut loc, în regim de videoconferință, masa rotundă internațională „Ucraina-România-R.Moldova: cercul prieteniei”, fiind analizate relațiile din această trilaterală, perspectivele cooperării și barierele apărute în calea cimentării unui cerc al prieteniei
Atât strategiile europene, cât și cele euroatlantice de securitate nu au prevăzut până acum răspunsuri clare vizavi de unele fenomene noi cum ar fi războiul hibrid, procesul de hibridizare a vieții social-politice, asimetria între atacul informațional și apărare
