Un nou studiu, inclus în volumul colectiv „Provocările istoriei. Concepte, surse, metodologii”, apărut la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, abordează utilizarea teoriei capitalului social pentru analiza relațiilor internaționale. Pornind de la o ambiție mai veche de a găsi o explicație de mijloc între teoriile macro și cele micro în științele politice, cercetarea propune o perspectivă inovatoare, care să completeze înțelegerea dinamicilor globale prin prisma conexiunilor sociale și a rețelelor de interacțiune. Studiul oferă astfel un cadru teoretic relevant pentru interpretarea relațiilor internaționale, integrând elemente de capital social care pot influența atât deciziile statale, cât și cooperarea transnațională.
Citiți studiul AICI
Autorul, Marin Gherman, scrie că teoria capitalului social, dezvoltată de Pierre Bourdieu și aprofundată de Robert Putnam, oferă o explicație complexă a modului în care normele sociale, încrederea și rețelele de interacțiune influențează succesul reformelor politice și economice. Putnam a demonstrat, prin studiul descentralizării din Italia, că regiunile cu tradiții democratice și solidaritate socială au avut rezultate mai bune în procesul de modernizare, în timp ce zonele cu o cultură politică pasivă au întâmpinat dificultăți majore. Astfel, capitalul social devine un factor esențial în evaluarea eficienței instituțiilor și a progresului societal.
După prăbușirea comunismului, în Europa de Est s-a observat o erodare profundă a capitalului social, cauzată de verticalizarea relațiilor politice și distrugerea legăturilor orizontale dintre cetățeni. Francis Fukuyama subliniază că moștenirea ideologică marxist-leninistă a afectat grav încrederea socială, generând dezorientare atât internă, cât și externă. În acest context, teoria capitalului social oferă un cadru interpretativ valoros pentru înțelegerea transformărilor postcomuniste și a dificultăților întâmpinate în procesul de integrare europeană.
Studiile Eurobarometru au evidențiat diferențe semnificative între statele vestice și cele estice în privința implicării civice și a încrederii în instituții. În fostele state comuniste, încrederea în organizațiile nonguvernamentale și în instituțiile politice naționale este scăzută, în timp ce încrederea în UE este relativ ridicată. Aceste discrepanțe indică faptul că capitalul social poate fi utilizat ca un criteriu informal de evaluare a europenizării și a succesului reformelor democratice, oferind o perspectivă complementară teoriilor clasice ale integrării.
În cazul statelor Parteneriatului Estic – Ucraina, Republica Moldova și Georgia – analiza capitalului social relevă o încredere mai mare în instituțiile locale decât în cele centrale, dar și o personalizare excesivă a percepției politice. Încrederea în partide politice este extrem de redusă, în timp ce armata și organizațiile de voluntari se bucură de sprijin public larg. Relațiile internaționale sunt influențate de aceste percepții sociale, iar capitalul social poate fi atât cauză, cât și efect al evoluțiilor geopolitice. Astfel, teoria capitalului social se dovedește a fi un instrument analitic promițător pentru studiul relațiilor internaționale contemporane.