
La Salonul Internațional de Carte Alma Mater Librorum – ediția a XI-a, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, sub tema provocatoare „Lectura, în impas?”, au fost prezentate mai multe lucrări recente, printre care:
- Revista ICR „Glasul Bucovinei” (nr. 1–2, 2024);
- Broșura „Comunitatea românească din Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Barometru social – 2024”, un studiu realizat de Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, care oferă o radiografie actuală a comunităților românești din regiune.
- Volumul IV din „Pagini de istorie literară în Bucovina. Mihai Eminescu”, semnat de regretata acad. Alexandrina Cernov, apărut la Editura Druk Art, Cernăuți.
În perioada 1 august – 15 septembrie 2024 a fost sondată opinia reprezentanților comunității românești din trei regiuni: Cernăuți (nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, Ținutul Herța), Odesa (sudul Basarabiei) și Transcarpatia (Maramureșul din dreapta Tisei). Datele au fost colectate prin interacțiunea cu 250 de lideri și membri ai societăților pentru cultura românească, profesori, muzicieni, preoți – reprezentanți ai elitei economice, politice și culturale din cele trei regiuni.
În afară de colectarea datelor prin chestionar, IPSSC a realizat 10 interviuri structurate cu reprezentanții societăților pentru cultura română, a școlilor și organelor de presă din Ucraina. Structura datelor colectate pe teren: 5 interviuri în regiunea Cernăuți, 3 – în regiunea Odesa, 2 – în regiunea Transcarpatia. Din cele 10 persoane intervievate 5 sunt bărbați și 5 sunt femei.
Informațiile au fost colectate cu ajutorul partenerilor instituționali din cele trei regiuni și analizate de experții permanenți ai institutului. Proiectul de cercetare a fost coordonat de Marin Gherman, director al Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, lector univ. dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, președinte și coordonator editorial al Centrului Media BucPress din Cernăuți.
Din echipa de proiect au făcut parte Sergiu Barbuța, expert IPSSC, președinte al Societății Culturale „Valea Prutului” și Mariana Belciuc, membră IPSSC, președintă a Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Cernăuți.
Majoritatea etnicilor români din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa consideră Federația Rusă responsabilă de declanșarea războiului la scară largă, menționând și rolul nociv al liderului rus, Vladimir Putin. Un segment semnificativ al respondenților crede că marile puteri globale au o parte din vină în război, iar alții indică diverse entități precum Ucraina, NATO sau Uniunea Europeană. În ceea ce privește deznodământul conflictului, o majoritate anticipează un armistițiu fragil, cu posibilitatea unui nou război, în timp ce o minoritate crede în victoria Ucrainei.
În urma desfășurării proiectului de cercetare, a văzut lumina tiparului o broșură care poate fi citită și în regim online (AICI).

